Ianis Hagi și Elena Tănase s-au căsătorit religios duminică, 14 iulie 2024. Cei doi îndrăgostiți au pășit încrezători în biserică, acolo unde au spus „Da!” în fața lui Dumnezeu. Bucuria este enormă pentru proaspeții însurăței, iar după slujbă au oferit primele declarații în calitate de soț și soție. Iată detaliile mai jos, în articol.
Ianis Hagi și Elena Tănase au oferit primele declarații în calitate de soț și soție. Cei doi miri au participat la slujbă în Biserica Sf. Visarion din București. Apoi, alături de cei dragi, s-au deplasat către Domeniul Știrbey, acolo unde are loc petrecerea de nuntă. Fotbalistul a declarat în fața jurnaliștilor că familia se află pe primul loc, indiferent de situație. În plus, nu au luat în considerare să se uite la finala Euro 2024 (finală câștigată de Spania, scor 2-1). Seara aceasta este despre iubire, voie bună și petrecerea timpului alături de cei dragi.
„La noi, familia e pe primul loc, așa și pentru ei. România nu joacă, de ce să ne uităm la meci, nu? (n.r. râde) La noi, cât se cântă, noi dansăm”, a spus Ianis Hagi.
De altfel, și Elena Tănase a ținut să transmită un mesaj emoționant, după ce s-a cununat religios cu alesul inimii sale. Soția lui Ianis Hagi a mărturisit că „totul este perfect” și că așteaptă cu nerăbdare să vadă ce le aduce viitorul.
„Este cea mai frumoasă zi din viața mea de până acum. Sunt foarte fericită. Faptul că am spus „Da!” în fața lui Dumnezeu înseamnă foarte mult pentru noi. Sunt sigură că totul este perfect și o să fie. Abia aștept să văd ce ne rezervă viitorul”, a spus Elena Tănase, pentru Antena 3 CNN.
Vezi și SIMONA HALEP, CE APARIȚIE! CAMPIOANA NOASTRĂ A AJUNS LA NUNTA LUI IANIS HAGI ALĂTURI DE PĂRINȚII EI
Cei doi miri și familiile lor s-au ocupat de toate pregătirile pentru nuntă. Pe lângă decorațiunile care tronează în sala de eveniment, mirii au preferat să aibă un meniu cu totul special. Cancan.ro a intrat în posesia meniului, iar mâncarea a fost preparată de un personal specializat. Vezi AICI ce meniu este servit invitaților.